Close

Mihai

Duminica a XXVII-a din Timpul de peste An
(Anul B)

Creatorul a plămădit bărbatul și femeia ca două ființe egale și complementare, care își găsesc plinătatea în relația dintre ei. Dumnezeu a orânduit ca ei să se unească, să fie rodnici și să împărtășească același proiect de viață.

Mihai Roca  |  06 octombrie 2018


Textele liturgice

Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16

Contextul

Căsătoria și divorțul

Isus își continua călătoria spre Ierusalim. Evanghelia îl prezintă pe Isus mai întâi în Iudeea, apoi dincolo de Iordan, în Perea. Se subliniază faptul că mulțimea îl căuta cu entuziasm pe Isus și în teritoriile ce nu aparțineau lui Israel; oamenii îl recunoșteau în el pe marele Învățător care atrage și fascinează cu stilul său de viață și cu modul său de a învăța. Cunoscându-i deja părerea despre divorț, fariseii voiau să-l pună pe Isus la încercare cu o întrebare bine ticluită despre posibilitatea bărbatului de a se despărți de femeia cu care s-a căsătorit. În dialogul consemnat de evanghelist, reiese clar atât răspunsul dat de Isus fariseilor, cât și învățătura sa despre relația dintre soț și soție. Insistând pe legea naturală, pe legea lui Dumnezeu și pe egalitatea dintre soți, Isus a a afirmat: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Iar cât privește raportul mamă-copii, Isus a reafirmat necesitatea unei atenții și a unei gingășii totale, subliniind faptul că împărăția lui Dumnezeu aparține celor care sunt asemenea copiilor. La sfârșitul relatării, Marcu nu spune nimic despre reacția fariseilor la răspunsul lui Isus. Peste puțin timp, însă, în capitolul al doisprezecelea, va menționa din nou prezența fariseilor și intenția acestora de a-l pune la încercare pe Isus și de a-i căuta un prilej de acuză.
Isus este Învățătorul. El afirmă că legământul căsătoriei este indisolubil și îi propune pe copii ca model.

La izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență tema relație soț-soție.

  • În prima lectură, autorul sacru relatează despre creația animalelor și a păsărilor, povestește modul în care Domnul a plămădit-o pe prima femeie și afirmă: „De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup”.
  • În lectura a doua, autorul sacru îl prezintă pe Isus ca mire al Bisericii și ca model al iubirii dintre soți: „Și cel care sfințește, şi cei sfințiți, toţi au aceeași origine. De aceea nu se rușinează să-i numească frați”.
  • În evanghelie, Isus răspunde mai întâi la întrebarea fariseilor despre posibilitatea bărbatului de a se despărți de femeie, iar apoi, mustrându-i pe discipoli, afirmă: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu!”
Perspectiva

„Este permis unui bărbat?”, „Dumnezeu a unit”, „punându-şi mâinile”

1. „S-au apropiat de Isus fariseii şi, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia”
Fariseii își făceau simțită prezența și în Perea. În această provincie situată dincolo de râul Iordan, fariseii s-au prezentat înaintea lui Isus cu o întrebare despre divorț, cu o problemă  ce răstălmăcea Legea, nu cuprindea cu exactitate ceea ce Moise a prevăzut pentru cazul de divorț și nici nu făcea referință la actul de despărțire pe care numai soțul putea să-l scrie cu scopul despărțirii de propria soție. Formulată cu intenții ascunse și răutăcioase, întrebarea indica faptul că fariseii știau deja că Isus avea o opinie diferită de a lor. Problema permiterii despărțirii de soție era un subiect interpretat diferit și de discipolii rabinului Shamai, și de discipolii rabinului Hillel. Fariseii se întrebau: „Oare de partea cui se situează Isus? Care este părerea lui despre despărțirea de soție? Care este poziția lui față de Legea lui Moise?

Isus cunoștea bine disputele despre subiectul despărțirii bărbatului de propria femeie. Cunoștea interpretările timpului atât despre permiterea despărțirii de soție pentru motivul infidelității acesteia, cât și despre motivul pe care bărbatul îl putea invoca în cazul în care femeia sa nu i-ar mai fi fost pe plac. Neluând în seamă interpretările despre divorț, Isus i-a întrebat direct pe farisei: „Ce v-a poruncit Moise?”. Mai apoi, mutând subiectul despărțirii de femeie de pe planul prescrierilor lui Moise pe cel al legii naturale, al legii lui Dumnezeu și al egalității dintre soți, Isus le-a spus fariseilor și celor prezenți: „De la începutul creației, Dumnezeu i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soția lui şi cei doi vor fi un singur trup”.

2. „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”
Evanghelia evidențiază sublinierea făcută de Isus: nu Dumnezeu a permis divorțul, ci omul. În timpurile străvechi, din cauza „împietririi inimii” („sklerokardìa” în greacă), a lipsei de iubire și a păcatului, Moise a prevăzut un act de despărțire. La început nu exista însă inima împietrită a bărbatului și a femeii, nici nu se vorbea despre divorț. Bărbatul și femeia au fost creați unul pentru celălalt.

Creatorul a plăsmuit bărbatul și femeia ca două ființe egale și complementare, care își găsesc plinătatea în relația dintre ei. Încă de la început, Dumnezeu a voit ca bărbatul și femeia să formeze întrun anumit mod o unică persoană, prin unirea intimă a trupurilor lor și prin împărtășirea aceleași sorți prin legământul căsătoriei. Dumnezeu a orânduit ca ei să se unească unul cu celălalt, să fie rodnici și să fie părtași la același proiect de viață.

Aflându-se în acasă – notează evanghelia – discipolii voiau să pătrundă mai bine problema despre despărțirea bărbatului de femeie și au redeschis acest subiect în dialogul lor cu Isus. Apelând din nou la planul lui Dumnezeu de la început, Isus le-a precizat din nou discipolilor că și bărbatul, și femeia – egali fiind între ei – dacă își lasă soția, respectiv soțul și se căsătoresc cu un nou partener, batjocoresc legătura căsătoriei și comit adulter. Căsătoria este indisolubilă.

3. „Cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în brațe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei”
Câțiva părinți și-au adus copiii la Isus și i-au cerut să-i binecuvânteze punându-și mâinile peste ei. Situația creată nu era însă pe placul discipolilor, care îi îndepărtau pe copii de Isus și îi certau pe părinți. Textul nu precizează motivul care i-a determinat pe discipoli să se pună între Isus și mamele cu copii. E posibil ca ei să fi avut intenția de a-l proteja pe Învățătorul lor, de a-l împiedica să-i atingă pe copii pentru a nu se afla în situația de a deveni impur (conform obiceiurilor rituale ale vremii, pentru o anumită perioadă de timp, copilașii și mamele acestora se aflau într-o anumită stare de impuritate legală).

Evanghelia subliniază faptul că reacția lui Isus a fost contrară mentalității comune din timpul său. Cuprins de indignare în fața comportamentului discipolilor, Isus a reacționat imediat și le-a spus mai întâi discipolilor: „Lăsați copiii să vină la mine, nu le interziceți!”, apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, zicând: „Cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. Învățăturile transmise de Isus cu acea ocazie erau foarte clare: relația cu aproapele și promovarea fraternității sunt mai importante decât anumite practici și legi restrictive despre impuritatea rituală; comportamentul unui copil este un model pentru cei care se apropie de Cristos și pentru cei care vor să intre în împărăția lui Dumnezeu.

Marcu ne-a lăsat în evanghelie momente sublime în care Isus s-a prezentat cu trăsături omenești excepționale. Atenția lui Isus față de bărbat, față de femeie și față de copii, cât și marea sa preocupare pentru demnitatea acestora voită de Dumnezeu, subliniau faptul că fericirea oricărei persoane este culmea întregului proiect de viață voit de Dumnezeu pentru creaturile sale. Bărbatul și femeia sunt creați unul pentru celălalt, ca două ființe egale, părtașe la aceeași fericire. Iar grija și gingășia lor față de copii este un model unic pentru cei care doresc să se realizeze prin iubire, să-l întâlnească pe Domnul pe calea slujirii și să intre astfel în împărăția cerurilor.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, în iubirea ta nesfârșită,
tu le dăruiești celor ce te imploră mai mult decât merită şi doresc;
te rugăm, revarsă mila ta asupra noastră:
eliberează-ne conștiința de tot ce o neliniștește
şi dăruiește-ne ceea ce nu îndrăznim să-ți cerem în rugăciune”.

Gândurile mele

Creatorul a plăsmuit bărbatul și femeia ca două ființe egale și complementare, ca două ființe care își găsesc plinătatea în relația dintre ei: fericirea lor este culmea întregului proiect de viață voit de Dumnezeu pentru creaturile sale.
Dumnezeu a voit ca bărbatul și femeia să formeze întrun anumit mod o unică persoană, prin unirea intimă a trupurilor lor și prin împărtășirea aceleași sorți prin legământul căsătoriei.

Leave a comment

Your name
Your email address
Website URL
Comment