Close

Mihai

Epifania Domnului
06 ianuarie

Acesta este scopul drumului de credință din adâncul inimii omului: întâlnirea și adorarea lui Emanuel, Dumnezeu-cu-noi. Acum două mii de ani, steaua i-a condus pe magi mai întâi la Ierusalim, iar apoi la Betleem, unde l-au adorat pe noul rege al iudeilor. De atunci, „a vedea copilul cu Maria, Mama sa” înseamnă a interpreta profețiile din Scripturi și a-l recunoaște pe Mesia ca lumină a tuturor neamurilor.

Mihai Roca  |  06 ianuarie 2019


Textele liturgice

Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3.5-6; Mt 2,1-12

Contextul

Descoperirea lui Mesia
Oameni înțelepți din casta sacerdotală persană, numiți magi, au interpretat profețiile din Scripturi și au ajuns să descopere în noua stea apărută pe cer semnul nașterii lui Mesia. Ei au pornit la drum și, ajunși la Ierusalim, au cerut informații despre nașterea noului rege al iudeilor. Înțelegând că oaspeții sosiți din Răsărit vorbeau despre împlinirea profeției lui Miheia la „Betleem, pământ al lui Iuda”, arhiereii și cărturarii i-au dat imediat de veste regelui Irod despre nașterea regelui mesianic. Cu informațiile primite de la Irod, dar și conduși de stea, magii și-au continuat apoi drumul spre Betleem, unde l-au găsit pe „copil cu Maria, Mama sa”. Ei s-au aplecat cu fața la pământ înaintea copilului prevestit în profeții și i-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă, iar apoi „s-au întors în țara lor”.
Isus este Mesia. El este adorat de magii veniți din Răsărit.

La izvoarele credinței

Textele liturgice evidențiază dorința întâlnirii, cunoașterii și adorării Domnului.

  • În prima lectură, Isaia prezintă visul lui Israel din totdeauna: „Scoală-te, luminează-te, Ierusalime, căci lu­mina ta vine şi slava Domnului răsare deasupra ta. (…) Popoarele se vor îndrepta spre lumina ta şi împăraţii spre strălucirea aurorii tale”.
  • În a doua lectură, Paul prezintă misterul lui Cristos descoperit neamurilor: ”Taina stă în aceea că prin evanghelie păgânii sunt împreună moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus”.
  • Evanghelia după Matei prezintă drumul parcurs de magi pentru a-l găsi și întâlni pe Emanuel, iar apoi subliniază dorința profundă din inima acestora: „Unde este regele de curând născut al iudeilor? Fiindcă am văzut steaua lui răsărind şi am venit să ne închinăm lui”.

Perspectiva

„Magii veniți din Răsărit”; „pruncul”; „aur, tămâie şi smirnă”

1. „Au sosit la Ierusalim nişte magi veniţi din Răsărit”
Fiind recunoscuți ca oameni înțelepți și renumiți studioși ai astrele, magii făceau parte din casta sacerdotală. Ei priveau stelele și interpretau sensul istoriei, scrutau armonia de pe firmamentul cerului și numărau zilele și anii. Erau pricepuți interpreți ai viselor și adevărați interpretatori ai sensului vieții – o imagine a fiecărui om studios și înțelept.

Deși trăiau departe, în Răsărit – locul de unde răsare soarele și de unde se zice că apare înțelepciunea -, magii au ajuns să descopere din studiul Scripturilor steaua lui Iacob și timpul nașterii lui Mesia. Entuziasmați și fascinați de descoperirea lor, ei au pornit la drum spre Ierusalim, deoarece toate  profețiile despre stea se refereau la cei care au primit promisiunile lui Dumnezeu și Scripturile: seminția regelui David și la poporul lui Israel. Erau trei magi și aveau cu ei trei daruri de preț.

Indicațiile din Scripturi le-a arătat magilor calea cea bună. Cum au ajuns la Ierusalim, magii s-au dus direct la Irod, regele din Iudeea. Regele i-a adunat imediat „pe toți arhiereii și cărturarii poporului” din cetatea sfântă, le-a cerut informații despre nașterea regelui Mesia, iar apoi a dat magilor informațiile despre nașterea noului „rege al iudeilor”. Magii erau acum nerăbdători să confrunte și să verifice intuițiile și cercetările făcute acasă cu răspunsul primit de la regele din Iudeea, și mare le-a fost bucuria când au înțeles că a meritat efortul de a parcurge drumul până la Ierusalim. Ei au constatat că se adevereau toate cele scrise și profețite despre regele Mesia și au crezut că își vor atinge scopul drumului lor.

2. „Steaua s-a oprit deasupra locului unde era pruncul”
Plecând de la Ierusalim, magii se îndreptau spre ținta călătoriei lor și priveau spre Betleem, locul în care sperau să-l găsească pe Mântuitorul. Îl căutaseră pe Mesia în Scripturi, la Ierusalim le-a fost confirmat cu exactitate locul în care acesta avea să se nască, iar sosiți la Betleem au înțeles că au ajuns la destinația drumului lor: „Intrând în casă, l-au văzut pe copil cu Maria, mama sa”.

Magii au fost răsplătiți pentru tot drumul făcut: „au fost cuprinși de mare bucurie”, notează evanghelia. Ei l-au găsit pe cel căutat și și-au împlinit marea dorință ce sălășluia în inima lor, aceea de a-l găsi, de a-l întâlni și de a-l adora pe Mântuitorul.

3. „Deschizându-şi comorile, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă”

Căutătorii lui Mesia au ajuns la scopul lor. Deschizându-și comorile, ei i-au oferit copilului daruri prețioase:

  • i-au oferit mai întâi ceea ce aveau mai de preț, aur, semnul splendorii și al bogăției vieții;
  • i-au oferit apoi tămâie, simbol al celor mai însemnate dorințe, ca miros plăcut ce se ridică spre cer și poartă aspirația întâlnirii lor spre Dumnezeu;
  • i-au oferit în cele din urmă smirnă – balsamul ce vindecă rănile și alină suferințele -, ca medicament ce întărește trupul împotrivă suferinței și a degradării.

Darurile oferite de magi, simboluri ale regalității, divinității și nemuririi, compuneau comoara prezentă în viața fiecărui om.

Drumul de credință al magilor şi-a atins scopul: adorarea copilului Isus, recunoașterea acestuia ca Mântuitor și oferirea darurilor. În urmă cu două mii de ani, oamenii se îndreptau în sfârșit spre zorile unui timp nou – timpul lui Isus -, un timp de har, în care viața fiecărui om se împlinea prin credința în Mântuitorul. Asemenea magilor din Răsărit care l-au întâlnit și recunoscut pe regele Mesia, în orice timp și în orice loc, fiecare adorator se poate întoarce acasă plin de bucurie pentru faptul că l-a întâlnit pe Mântuitorul Isus.

Pentru ca viața să fie trăită

 (Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care, prin steaua călăuzitoare, l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale”.

Gândurile mele

Cei trei magii din Răsărit erau pricepuți interpreți ai viselor și adevărați interpretatori ai sensului vieții – o imagine a fiecărui om studios și înțelept.
Darurile oferite de magi, simboluri ale regalității, divinității și nemuririi, formează comoara prezentă în viața fiecărui om.

Leave a comment

Your name
Your email address
Website URL
Comment